Într-o comunitate rurală, schimbarea nu începe întotdeauna cu lucruri mari. Uneori începe cu un petic de material, un ac trecut prin pânză, o haină pe care alegem să nu o aruncăm și câțiva oameni care se așază împreună în jurul aceleiași mese.
Aceasta este povestea proiectului „The Stitch That Binds – How a Village is Reviving Through Embroidery and Care for Nature”, implementat în comunitatea din Mateești de Biblioteca Publică Mateești, în parteneriat cu Asociația Familia PRO-Natura și Școala Gimnazială Mateești, în cadrul programului european The Europe Challenge.
Proiectul a pornit de la o întrebare simplă: putem folosi broderia și tradiția șezătorii pentru a vorbi despre consum responsabil, reducerea risipei și grija față de natură?
Răspunsul s-a conturat, întâlnire după întâlnire, chiar în bibliotecă.
Biblioteca – locul în care firele s-au întâlnit
În cadrul proiectului, biblioteca nu a fost doar spațiul în care s-au desfășurat activitățile. A devenit locul în care experiențele generațiilor s-au întâlnit, iar obiectele aparent neînsemnate au primit o nouă valoare.
La șezători, participantele au adus haine, bucăți de material, fire, modele și amintiri. Unele știau deja să coasă și să brodeze. Altele au învățat de la primele împunsături ale acului. Copiii au descoperit broderia manuală, dar și broderia computerizată, observând cum un meșteșug vechi poate dialoga firesc cu tehnologia.
În jurul mesei nu s-au reparat doar haine. S-au spus povești despre lucrurile păstrate în gospodării, despre hainele purtate de mai mulți membri ai familiei, despre peticele cusute cu grijă și despre vremurile în care un obiect nu era abandonat la prima urmă de uzură.
Șezătoarea a redevenit astfel ceea ce fusese odinioară: un spațiu al lucrului făcut împreună, al conversației și al transmiterii cunoștințelor. Numai că, de data aceasta, tradiția a fost privită și prin lentila problemelor actuale de mediu.
Din petic, poveste
Una dintre continuările firești ale proiectului este întâlnirea săptămânală „Din petic, poveste”, organizată în fiecare joi la Biblioteca Mateești.
În cadrul acesteia, articolele vestimentare donate sau aduse de participanți sunt reparate, transformate ori personalizate prin broderie manuală și computerizată. O pată poate fi acoperită cu o floare cusută. O ruptură poate deveni punctul de plecare al unui model. O haină simplă poate căpăta un semn care o leagă de persoana ce o va purta mai departe.
Nu urmărim doar să facem hainele mai frumoase. Încercăm să schimbăm felul în care le privim.
Într-o cultură a cumpărăturilor rapide, obiectele sunt adesea înlocuite înainte de a-și fi încheiat cu adevărat viața. Prin reparare și reutilizare, refuzăm ideea că tot ceea ce este uzat devine automat inutil. Uneori, lucrurile vechi nu au nevoie să fie aruncate, ci doar să fie privite cu puțină imaginație și răbdare.
Fiecare petic poate ascunde o poveste. Fiecare cusătură poate prelungi viața unui obiect. Iar fiecare obiect salvat înseamnă resurse, energie și muncă pe care alegem să nu le risipim.
Eco-Miercuri: conversații despre lucrurile pe care le consumăm
Componenta ecologică a proiectului a continuat în activitățile „Eco-Miercuri”, desfășurate la bibliotecă împreună cu copiii și tinerii din comunitate.
În locul unor lecții abstracte despre protecția mediului, am pornit de la obiecte și situații pe care participanții le întâlnesc zilnic: pahare de unică folosință, coli de hârtie, creioane, haine, alimente, apă și energie electrică.
Am discutat despre diferența dintre materiale reciclabile și nereciclabile, despre durata de viață a obiectelor și despre drumul pe care acestea îl parcurg după ce ajung la gunoi. Copiii au descoperit că expresia „am aruncat” nu înseamnă că un lucru a dispărut. Înseamnă doar că a fost mutat din fața ochilor noștri într-un alt loc.
Am analizat și diferența dintre două moduri de a concepe viața unui produs: „de la leagăn la mormânt”, în care obiectul este fabricat, folosit și aruncat, și „de la leagăn la leagăn”, în care materialele sunt gândite pentru a reveni într-un nou circuit de utilizare.
Aceste concepte pot părea complicate, însă copiii le-au înțeles prin exemple foarte concrete. Un tricou deteriorat poate deveni o sacoșă. Bucățile de material pot fi folosite pentru broderie sau pentru un obiect decorativ. O carte poate fi împrumutată de zeci de ori, în loc să fie cumpărată separat de fiecare cititor. Un obiect reparat poate rămâne util ani întregi.
Zero Waste nu înseamnă perfecțiune
În activitățile proiectului am vorbit despre Zero Waste nu ca despre o obligație de a nu produce niciodată deșeuri, ci ca despre o direcție.
O viață mai responsabilă nu presupune să schimbăm totul într-o singură zi. Înseamnă să ne punem câteva întrebări înainte de a cumpăra sau de a arunca:
Am nevoie cu adevărat de acest obiect? Îl pot împrumuta? Îl pot repara? Îl pot folosi din nou? Poate fi oferit altcuiva? Ce se va întâmpla cu el atunci când nu-mi va mai fi util?
Am discutat despre refuzarea lucrurilor inutile, reducerea consumului, reutilizare, reparare, reciclare și compostare. Dar am vorbit și despre minimalism, despre alegerea materialelor naturale și durabile și despre avantajul pe care comunitățile rurale încă îl păstrează: acela de a ști să folosească resursele cu măsură.
În gospodăriile satului există deja numeroase practici apropiate de principiile unei vieți ecologice: borcanele sunt refolosite, resturile vegetale ajung în grădină sau la animale, hainele sunt date mai departe, iar obiectele sunt reparate înainte de a fi înlocuite. Proiectul nu a venit să predea comunității o lecție complet străină, ci să facă vizibilă valoarea unor obiceiuri pe care modernitatea le-a împins uneori în umbră.
Copiii – de la participanți la purtători ai schimbării
Pe parcursul verii, aproximativ 60 de copii au participat la 16 activități dedicate proiectului, explorând broderia manuală, broderia computerizată și principiile Zero Waste.
Copiii au venit cu întrebări, au testat materiale și au căutat soluții. Au învățat să recunoască risipa în lucrurile mici: un pahar folosit doar câteva minute, o coală abandonată după o singură încercare, lumina lăsată aprinsă sau mâncarea luată în exces.
Mai important, au descoperit că protejarea mediului nu este rezervată specialiștilor. Ea poate începe în camera lor, în ghiozdan, în gospodărie sau chiar la masa de lucru din bibliotecă.
Un copil care repară un obiect în loc să îl arunce nu salvează singur planeta. Dar învață că alegerile sale au consecințe. Iar această înțelegere este începutul oricărei schimbări durabile.
Peste 40 de activități și o legătură care continuă
Proiectul a reunit aproximativ 40 de activități de broderie, reparare creativă și educație ecologică. Au fost personalizate prin broderie peste 30 de articole, iar întâlnirile au creat un spațiu în care tradiția, tehnologia și sustenabilitatea au putut fi explorate împreună.
Rezultatele nu se măsoară însă numai în numărul activităților sau al obiectelor transformate.
Ele se văd în copilul care întreabă dacă o bucată de material mai poate fi folosită. În persoana care aduce o haină la bibliotecă în loc să o arunce. În întâlnirea dintre cineva care știe să coasă și cineva care dorește să învețe. În conversațiile despre lucrurile pe care le cumpărăm, le păstrăm și le lăsăm în urma noastră.
The Stitch That Binds ne-a arătat că sustenabilitatea poate fi explicată prin gesturi simple și apropiate de viața oamenilor. Nu doar prin statistici despre deșeuri, ci printr-o cămașă reparată. Nu doar prin definiții, ci printr-un copil care învață să coasă un nasture. Nu doar prin discursuri despre comunitate, ci prin comunitatea care se așază, din nou, în jurul aceleiași mese.
Firul proiectului merge mai departe prin întâlnirile „Din petic, poveste”, organizate în fiecare joi. Pentru că o comunitate nu se leagă printr-o singură activitate. Se leagă în timp, prin gesturi repetate, prin grijă și prin poveștile pe care alegem să le continuăm.
